Screen shot 2013-09-13 at 2.55.26 PM

CÂND NU ESTE RACHETA DE TENIS

septembrie 12, 2013

Mă bucur că mi-am rezervat puțin timp liber pentru a scrie şi în secțiunea de “Blog” şi o voi inaugura cu câteva explicații ale zonei În afara terenului. De multe ori am auzit persoane susținand sus şi tare că dacă faci ceva cu pasiune si devii faimos prin asta, nu este posibil să îți mai placă şi alte lucruri. Să luăm de exemplu tenisul. Ne place sportul în sine, ne place terenul si fiecare meci jucat, însă este un pic ciudat să îți imaginezi că dacă ieşi în oraş cu colegii vei vorbi doar despre tenis. Cu toții avem şi o altă latură, ca de exemplu “Ce ai fi făcut dacă nu ai fi” jucat tenis în cazul meu. Cu toții trăim cu impresia, de multe ori, că trebuie să alegem din cel puțin două variante şi bineințeles, două voci interioare. Asta înseamnă că întotdeauna vor exista şi alte lucruri care să îți placă, alte hobbiuri, alte lucruri de făcut în afară de job-ul ales.
Îmi place să descopăr oamenii din spatele jucătorilor de tenis. De exemplu îmi place cand un prieten mă solicită la o plimbare cu bicicleta, o zi de pescuit, sau un drive-test. Îmi place când oamenii sunt deschişi şi pot vorbi despre orice, când sunt curiosi şi nu se eschivează în a-şi susține punctul de vedere.
Sper să vă placă sectiunea “În afara terenului şi sper să descoperiți un alt Victor!