Vic HANESCU poster 480x680mm-01

Victor Hănescu lansează campania ’’Orice campion are un inceput’’

august 13, 2013

Victor Hănescu se ține de cuvânt și donează banii câștigați la Cupa Davis pentru a susține dezvoltarea tenisului pentru juniori, lansând campania „Orice campion are un început”, ce vizează sprijinirea a mii de elevi și juniori din toata tara. Primul eveniment va avea loc in data de Joi, 8 august 2013, la Tenis Club Curtea de Argeș, unde cateva sute de juniori vor avea ocazia să-l aibă ca oaspete și să primească echipament sportiv care să îi ajute în dezvoltarea unei cariere în sport.

Această inițiativă vine din dorința tenismenului român de a porni o mișcare la nivel national cu evenimente similare si de a oferi un punct de plecare unor viitori campioni ai României.

 

„Mi-am dorit dintotdeauna să văd că juniorii români beneficiază de același suport ca cei din alte țări. Avem resursele necesare și ar fi păcat să nu le folosim. Campania aceasta va crea un precedent și, sper eu, cu ajutorul viitorilor parteneri sa facem fericiti cati mai multi copii.”, a declarat Victor Hănescu.

Promovarea campaniei este realizată de SCG – Smart Corporation Group.